Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Surprins în trafic cu 100 de litri de alcool de contrabandă

0 34

alcool contrabanda

Lucrătorii Biroului de Investigaţii Criminale Bistriţa l-au depistat în trafic pe un bărbat din Bistriţa, care transporta cu autoturismul proprietate personală cantitatea de 100 litri alcool etilic alimentar, fără a deţine documente de provenienţă.

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au extins cercetările şi au identificat locul de comercializare a alcoolului, unde au mai descoperit cantitatea de 150 de litri de alcool etilic alimentar, deţinut fără documente legale de provenienţă şi fără a fi marcat prin banderole, conform prevederilor legale.

Valoarea comercială a cantităţii de 250 litri alcool indisponibilizat este în cuantum de 11.000 lei.

În vederea documentării întregii activităţi infracţionale, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”deţinere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializarea pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false”.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.