Ieri, poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie l-au depistat pe Greta A. de 34 ani, din Cluj-Napoca, suspect pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune şi violare de domiciliu.
Fapta constă în aceea că la data de 02 decembrie 2012, în jurul orei 17:30, sub pretextul că lucrează la o societate de salubritate, a pătruns într-o locuinţă de unde a sustras carduri bancare şi suma de 400 lei.
Pe numele lui a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, fiind depus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Cluj. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca cu propunere de arestare preventivă.