Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Suspectul crimei din Baia Mare a fost prins. Fiul profesorului universitar suferă de o afecțiune psihică

0 1.750

Fiul profesorului universitar Liviu Gavrilescu, găsit mort în casă şi cu urme de violenţă pe tot corpul, a fost prins de poliţişti, el fiind suspectul principal în cazul crimei. Bărbatul, care are 38 de ani şi ar suferi de o afecţiune psihică, a fost prins în Satu Mare şi a fost dus la un spital de specialitate pentru o expertiză.

Biroul de presă al Poliţiei Judeţene Satu Mare a precizat, miercuri, că în cursul nopţii o patrulă mixtă formată dintr-un poliţist şi un jandarm a identificat, în judeţul Satu Mare, un bărbat ”care manifesta un comportament suspect şi nu deţinea acte de identitate asupra sa”.

”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul domiciliază în judeţul Maramureş, are 38 de ani şi este suspectat de comiterea unui omor, care a avut loc în 10 iulie, în Baia Mare. Bărbatul a fost predat poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Maramureş, în vederea continuării verificărilor în cauză”, arată sursa citată.

Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, suspectul este fiul victimei şi a fost dus la un spital din Sighetu Marmaţiei pentru efectuarea unei expertize psihiatrice.

Apropiaţi ai familiei le-au declarat anchetatorilor că fiul profesorului universitar ucis suferă de o afecţiune psihică.

Marţi dimineaţă, profesorul Liviu Gavrilescu (65 de ani) de la Universitatea de Nord Baia Mare, care a fost în trecut şi consilier al prefectului de Maramureş, a fost găsit mort în locuinţa sa, având numeroase urme de violenţă pe corp. Fiul victimei a fost considerat principalul suspect, pentru că a dispărut de acasă, el fiind dat în urmărire generală. În cursul nopţii de luni spre marţi, acesta ar fi avut o altercaţie cu tatăl său, pe care l-ar fi lovit în mod repetat, iar leziunile provocate ar fi cauzat moartea.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş au deschis un dosar de cercetare penală pentru omor.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.