Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Sute de dejeni au mărșăluit azi pentru dreptul la viață – FOTO/VIDEO

0 34

Centrul municipiului Dej a fost animat azi de sute de persoane care au luat parte la prima ediție a ”Marșului pentru viață”, eveniment organizat de Asociația Stânca, în parteneriat cu autoritățile locale.

Înarmați cu baloane, tricouri personalizate și zeci de mesaje, dejenii au asistat timp de aproximativ o oră la programul pregătit de organizatori în Piața Bobâlna, discursuri fiind susținute atât de reprezentanți ai organizatorilor și primarul Costan Morar, cât și de preoți reprezentând toate confesiunile religioase din Dej.

Alături de organizatori și preoți, printre participanții la acest eveniment s-au aflat deputatul Cornel Itu, președintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mânzat, dar și viceprimarul Dejului, Aurelian Mureșan, consilierul județean Vasile Sălătioan, dar și alți consilieri locali și reprezentanți ai instituțiilor publice.

La finalul programului din Parcul Mic pe scenă a urcat Anda Dimitriu, invitata specială a evenimentului, după care toți cei prezenți au pornit în marș pe străzile din zona centrală a Dejului.

Reveniți în Piața Bobâlna, participanții au luat parte la festivitatea de premiere a câștigătorilor concursurilor de desene și eseuri desfășurate în școlile dejene.

Mesajul pe care organizatorii doresc să-l transmită prin tema acestui an, „Pentru viață, pentru femeie, pentru familie”, este că binele femeii însărcinate nu este opus binelui copilului pe care îl poartă, ci ele se construiesc unul pe altul, și că familia și societatea au de câștigat dacă sprijină femeile în perioada de sarcină, în general, și femeile aflate în criză de sarcină, în particular.

Prin acest demers, organizatorii nu solicită interzicerea prin lege a avorturilor, ci își propun să  atragă atenția asupra câtorva aspecte:
• existența, unicitatea, demnitatea și valoarea fiecărui om, începând din momentul concepției;
• că diferite situații defavorabile, precum sarcina neașteptată, nedorită, statutul marital, situația economică ori depistarea posibilității unei afecțiuni la copil conduc la criza de sarcină, o perioadă de maximă frământare și dificultate pentru femeie;
• că răspunsul la criza de sarcină nu este avortul, ci sprijinirea femeii;
• că este firească sprijinirea femeilor aflate în criză de sarcină, înainte și după naștere, de către tatăl copilului, familie, prieteni, culte, societatea civilă, stat;
• că firescul unei societăți care sprijină mama și copilul înseamnă și sprijinirea adopției, a copiilor adoptați, a părinților adoptivi, a părinților care din motive întemeiate nu își pot crește copiii și doresc să îi încredințeze spre adopție, sprijinirea persoanelor singure, a familiilor monoparentale, a persoanelor cu dizabilități, a persoanelor care au nevoie de îngrijire, a tuturor celor vulnerabili, în general.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.