Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânăr din Gherla și prietena lui, arestați pentru furt calificat. Cât au putut fura dintr-o casă din Cluj

0 1.006

La nivelul Poliției municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție se află în instrumentare un dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de furt calificat, în cadrul căruia a fost dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un tânăr de 28 de ani, din municipiul Gherla și o tânără de 27 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.

În fapt, polițiștii au stabilit faptul că la data de 13 iunie a.c., în jurul orei 20.15, cei doi ar fi pătruns, prin escaladare, într-un imobil situat la parterul unui bloc de pe strada Horea din municipiu, de unde ar fi sustras suma de 248.000 de lei.

Astfel, în cadrul activităților investigativ-operative derulate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Cluj-Napoca – Secția 1 Poliție, cu sprijinul efectivelor Serviciului pentru Acțiuni Speciale și Serviciului Criminalistic, cei doi tineri au fost depistați în municipiul Cluj-Napoca.

Până la acest moment, prejudiciul cauzat a fost recuperat parțial de polițiști.

În baza probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetările au fost derulate sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More