Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânăr fără minte. Beat și fără permis, a sustras o mașină și a ajuns în șanț

0 289

Un tânăr din Tureac a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru mai multe infracțiuni.

La data de 23 iulie a.c., față de un tânăr, de 21 de ani, din Tureac, a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 ore, fiind cercetat de polițiștii Secției 2 pentru infracțiunile de furt în scop de folosință, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Astfel, în cadrul cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că, la data de 23 iulie a.c., tânărul ar fi a sustras un autoturism lăsat parcat pe un drum comunal de pe raza localității Tureac, pe care l-ar fi condus aproximativ un km, după care a ieșit în afara părții carosabile, avariindu-l.

Din verificările efectuate a rezultat faptul că cel în cauză nu deține permis de conducere și se afla sub influența băuturilor alcoolice (rezultatul în urma testării cu aparatul etilotest fiind de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat), precizează comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

În prezent acesta se află în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, iar cercetările continuă de către polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.