Tânăr găsit mort lângă un teren de fotbal din Milaș. Ar fi fost bătut de alți tineri
Polițiștii bistrițeni au fost sesizați miercuri seara despre faptul că în localitatea Milaș, în proximitatea unui teren sintetic de fotbal, se află o persoană căzută, posibil agresată.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, echipajele medicale au intervenit pentru acordarea de îngrijiri medicale însă, din nefericire, tânărul a decedat. Polițiștii au identificat persoana în cauză, un tânăr de 21 de ani din Milaș.
Cazul a fost preluat de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale care, în urma investigațiilor efectuate împreună cu Secția 1 Poliție Rurală Bistrița au stabilit faptul că agresiunea ar fi avut loc pe fondul unui conflict spontan, izbucnit între doi tineri de 21 de ani și alte trei persoane care, după comiterea faptei au plecat de la fața locului.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.