Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânăr mort în accident la Susenii Bârgăului. A intrat cu mașina sub un camion – VIDEO

0 372

Un tânăr în vârstă de 29 de ani și-a pierdut viața, duminică seara, pe drumul național 17, în zona localității bistrițene Susenii Bârgăului, după ce mașina pe care o conducea s-a izbit violent de un camion.

Polițiștii Serviciului Rutier și cei ai Secției 2 Poliție Rurală Prundu Bârgăului au intervenit la fața locului și au demarat cercetările.

”În urma primelor cercetări efectuate de polițiștii Serviciului Rutier la fața locului, un autoturism condus de un tânăr de 29 de ani, din județul Galați a intrat în coliziune cu un autotren care circula din sens opus și care era condus de un bărbat de 35 de ani, din Fălticeni, județul Suceava. Din nefericire, tânărul din Galați a decedat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Conform polițiștilor, cConducătorul autotrenului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Oamenii legii efectuează în continuare cercetări pentru a stabili cu exactitate cauza și împrejurările în care a avut loc evenimentul.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More