Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânăr reținut după ce a furat 5.700 de lei din aparate de jocuri de noroc

0 136

Poliţiştii au fost sesizaţi telefonic, de către o femeie, în ultima zi a lunii mai, cu privire la faptul că, din barul unde lucrează, persoane necunoscute au sustras o sumă de bani.

La faţa locului, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Sîngeorz-Băi au stabilit faptul că, în noaptea de 30/31, au fost sustraşi peste 5700 lei, din două aparate pentru jocuri de noroc.

”În urmă măsurilor întreprinse de poliţişti, la scurt timp, a fost identificat şi reţinut pentru 24 de ore, un tânăr, de 20 de ani, din localitatea Şanţ, bănuit de comiterea faptei. De asemenea, a fost recuperată suma de 3061 lei”, se arată în comunicatul IPJ Bistrița-Năsăud.

La data de 1 iunie a.c., cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, care a dispus măsura controlului judiciar pe o durată de 60 de zile.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, de către polițiștii din Sîngeorz-Băi.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More