Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânăr reținut la Câmpia Turzii. A lovit intenționat cu mașina în autoturismul fostei iubite

0 778

Un accident bizar de circulație s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în Câmpia Turzii, mașina unei tinere fiind lovită intenționat de un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr, fostul iubit al șoferiței. Acesta a fost reținut de polițiști.

Conform IPJ Cluj, la data de 13 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Câmpia Turzii au reținut pentru 24 de ore, un tânăr în vârstă de 23 de ani, din același municipiu, cercetat în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe și distrugere.

”În fapt, la data de 12 iunie a.c., în jurul orei 03.20, pe fondul unor discuții contradictorii, tânărul este bănuit că ar fi acroșat în mod intenționat un autoturism care staționa pe strada Laminoriștilor, în interiorul căruia se afla o conducătoare auto în vârstă de 22 de ani și alte două persoane”, transmite IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, în baza probatoriului administrat, în cursul zilei de azi, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.