Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânăr reținut pentru că și-a agresat mama și sora

0 402

Un tânăr de 19 ani a fost reținut pentru violență în familie.

La data de 29 septembrie a.c., în jurul orei 21:00, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida au fost sesizați, prin apel unic de urgență 112, cu privire la faptul că, în localitatea Câmpenești, comuna Apahida, are loc un scandal în familie.

Polițiștii s-au deplasat la fața locului și au identificat două femei care primeau îngrijiri medicale într-o autospecială de ambulanță, acestea prezentând urme de violență. Ulterior, cele două femei au fost transportate la spital.

Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, la data menționată, în jurul orei 20:30, cele două femei, în timp ce se aflau la adresa de domiciliu, din localitatea Câmpenești, ar fi fost agresate de fiul, respectiv fratele acestora, pe fondul consumului de alcool și a unei stări conflictuale preexistente.

În urma probatoriului administrat, cel în cauză, un tânăr de 19 ani, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiști, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.

De asemenea, la data de 30 septembrie a.c., acesta a fost prezentat magistraților, fiind arestat preventiv pentru 20 de zile.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.