Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânără din Cluj, decedată după un teribil accident de motocicletă – FOTO/VIDEO

0 411

Sonia, o tânără motociclistă din Cluj-Napoca a murit la spital după ce a fost implicată într-un grav accident de motocicletă petrecut vineri la amiază pe strada Pavlov din Cluj-Napoca. S-a stins din viață în sala de operații a Clinicii de Neurochirurgie.

Potrivit ZiarulClujean.ro, accidentul s-a produs din cauza unei alte tinere, tot de 29 de ani, care se afla la volanul unui autoturism și circula dinspre strada George Barițiu spre strada George Coșbuc, în timp ce Sonia circula pe motocicletă în spatele autoturismului

La un moment dat șoferița a virat stânga fără să semnalizeze, iar Sonia n-a mai putut evita impactul și motocicleta s-a izbit de mașină.

accident-motocicleta-cluj-sonia-2

„Din primele cercetări rezultă faptul că o conducătoare auto, în vârstă de 29 de ani, la schimbarea direcției de mers spre stânga nu ar fi acordat prioritate unei motociclete, condusă regulamentar de o tânără de 29 de ani”, a declarat Daniel Graur, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

motocicleta sonia accident cluj

În urma impactului foarte dur, Sonia a fost proiectată pe caldarâm. Preluată de o ambulanță și transportată la Spital în comă, Sonia a luptat pentru viața ei, cum au luptat și medicii care au încercat s-o salveze. Din nefericire, inima tinerei a încetat să mai bată vineri seara, deși medicii au depus toate eforturile prin manevre de resuscitare să o readucă la viață.

Potrivit sursei citate, Sonai a absolvit Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca și era logodită cu un tânăr medic neurochirurg care lucrează în Germania.

Imediat după aflarea veștii îngrozitoare, comunitatea motocicliștilor din Cluj-Napoca și-au exprimat profundul regret pentru trecerea în neființă a Soniei, iar sâmbătă seara, la locul accidentului, s-au adunat zeci de motocicliști pentru a aprinde lumânări și a depune buchete de flori la locul tragediei.

 

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.