Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Femeie găsită înecată în Someș la Cluj – FOTO/VIDEO

0 2.006

Un apel la numărul unic de urgență 112 anunța în această dimineață faptul că o persoană a fost găsită înecată în râul Someșul Mic, în Cluj-Napoca.

Potrivit primelor informații, este vorba despre o femeie, în vârstă de aproximativ 53 de ani. Un trecător ar fi zărit cadavrul acesteia plutind în apropiere de mal și a anunțat autoritățile.

La fața locului s-au deplasat imediat o autospecială de pompieri și o ambulanță SAJ, trupul femeii fiind recuperat din apropierea malului Someșului. Aceasta a fost examinată de medicii care au intervenit, aceștia constatând decesul.

Polițiștii criminaliști au examinat trupul neînsuflețit al femeii și au efectuat cercetări la fața locului pentru a stabili împrejurările în care s-a produs tragedia. Cadavrul prezintă semne de rigiditate, semn că a stat mai multe ore în apele înghețate ale Someșului.

Surse din anchetă precizează pentru publicația noastră, SOMEȘEANUL, că femeia s-a sinucis, cel mai probabil din cauza unor probleme medicale.

„Doamna a fost dată dispărută luni seara de către familie. Femeia este din Cluj-Napoca și are 53 de ani. Primele informații arată că nu există suspiciuni cu privire la cauza decesului. Ancheta continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, declară Gina Pop, purtător de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Cluj.

Cadavrul femeii a fost transportat la IML Cluj pentru efectuarea necropsiei.

Știre în curs de actualizare.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More