O tânără de 23 de ani s-a ales cu o mână ruptă după ce, din cauza vitezei, a ieșit cu mașina în afara carosabilului.
Conform ISU Sălaj, Garda Ileanda a fost solicitată să intervină, joi seara, la un accident rutier petrecut pe DN 1 C, între localităţile Dăbâceni şi Ileanda. Se pare că o șoferiță, în vârstă de 23 de ani, nu a adaptat viteza la condițiile de drum și într-o curbă periculoasă a ieșit cu mașina în afara carosabilului.
Astfel șoferița s-a oprit ăntr-un copac de pe marginea drumului și a suferit diverse leziuni printre care și o fractură a unui membru superior. Victima a fost preluată de către un echipaj SMURD și predată unui echipaj de ambulanță ce a transportat-o la Unitatea de Primiri Urgențe.