Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tânărul mort în accidentul de motocicletă de la Nireș a lăsat în urmă un copil de 5 ani

0 5.534

Avea 32 de ani, o soție frumoasă și un copil ce abia împlinise 5 ani, însă destinul lui s-a frânt brusc în urma unui accident de motocicletă ce a avut loc sâmbătă în localitatea clujeană Nireș.

Tragicul eveniment rutier s-a petrecut pe drumul județean 161D, în localitatea Nireș din comuna Mica. Dan Moldovan se deplasa pe motocicletă, cu viteză spun martorii, iar la un moment dat a pierdut controlul direcției de deplasare și s-a izbit violent de un podeț de beton.

”Conducătorul unei motociclete, un bărbat de 32 de ani, care se deplasa pe DJ 161D, în localitatea Nireș, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod. La fața locului s-au deplasat polițiștii, împreună cu un echipaj SMURD, bărbatului fiindu-i aplicate manevre de resuscitare, însă din nefericire, acesta a decedat. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că acesta nu poseda permis de conducere”, precizează IPJ Cluj într-un comunicat de presă.

Cumplitul accident de circulație a șocat întreaga comunitate clujeană, sute de mesaje de condoleanțe fiind transmise de prieteni, rude sau vecinii din comuna Mica.

”Sunt momente în care cuvintele sunt prea sărace pentru a exprima ceea ce simțim și trăim. Uneori totul este atât de nedrept. Astăzi am pierdut un prieten, coleg de echipă la Progresul Nireș, un tânăr din comuna noastră, care și-a pierdut viața în urma unui accident rutier în localitatea Nireș. Avea doar 32 de ani, iar în urma lui au rămas un copilaș de 5 anișori și o familie devastată de durere. L-am întâlnit chiar astăzi și am schimbat câteva vorbe. Dacă știam că este pentru ultima dată când îl văd i-aș fi spus ce om minunat este, un prieten și coleg de nădejde. Drum lin spre îngeri, Dane! Sincere condoleanțe familiei și putere să treacă peste această grea încercare. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!”, este mesajul postat pe Facebook de primarul comunei Mica, Tiberiu Zelencz.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More