Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Târgul lui Moș Nicolae, la Dej. Peste 12.000 de lei pentru Darius – GALERIE FOTO

0 31

targul lui mos nicolae Dej 2014 (6)

Aproape 20 de școli și grădinițe din Dej și din comunele apropiate au participat ieri la Târgul lui Moş Nicolae, un eveniment caritabil desfăşurat în faţa Centrului Cultural Arta.

Târgul lui Moş Nicolae şi-a propus să strângă cât mai multe fonduri din vânzarea de produse hand-made, realizate chiar de către copiii din școlile și grădinițele participante, bani care vor fi donați lui Darius Rogojan, un tânăr de numai 14 ani diagnosticat cu tumoră talamică bilaterală.

Pentru Darius, elevi şi preşcolari ai 19 de unităţi de învăţământ au scos la vânzare produse hand-made şi produse de patiserie. Evenimentul, organizat de Anca Pop și Laura Boian, a fost un real succes. Sute de dejeni au ales să scoată din buzunar 1 leu, 2 lei sau chiar mai mult pentru a cumpăra produsele realizate de elevi.

La Târgul lui Moş Nicolae au participat primarul Morar Costan, deputatul Cornel Itu, dar şi câțiva consilieri locali, care au cumpărat de la fiecare tarabă câte ceva.

Conform organizatorilor, la ”Târgul lui Moș Nicolae” s-a strâns 12.400 de lei, bani  care vor fi donați lui Darius Rogojan.

Citește și: ”Târgul lui Moș Nicolae”, din nou la Dej. Află totul despre evenimentul caritabil

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.