Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Țările care au anunțat că elimină interdicţiile pentru turiştii români. Unde putem călători fără mari bătăi de cap

0 75

La început de sezon estival restricţiile de călătorie dispar una câte una. Ţările preferate de români pentru vacanţă de vară anunţă că elimină interdicţiile pentru turiştii de la noi.

Ultima pe listă este Spania. În acest moment, românii pot călători fără mari bătăi de cap în oricare dintre destinaţiile care au fost în fiecare vară în topul preferinţelor de la noi.

Spania a trecut România pe lista verde aşa că toţi călătorii care pleacă de la noi din ţară nu mai au nevoie de test COVID sau de dovada vaccinării. A rămas însă obligativitatea completării unui formular de sănătate prin care se va genera un cod QR necesar pentru intrarea în ţară.

Şi Grecia a adus unele modificări condiţiilor de acces. Astfel, de-acum vor fi acceptate şi testele rapide antigen nu mai vechi de 48 de ore înainte de intrarea în ţară, şi nu se mai solicită exclusiv teste PCR. În plus, copiii sub 12 ani au fost scutiţi de la testare. Rămâne şi în cazul Greciei obligatorie completarea formularului de localizare şi obţinerea unui cod QR.

Cipru, în schimb, acceptă turişti români fără testare şi fără obligativitatea vaccinării. La fel însă, este necesară obţinerea unui cod QR înainte de a călători spre această destinaţie.

Turcia primeşte oaspeţi de la noi pe baza adeverinţei de vaccinare sau a celei de vindecare după boală sau, în absenţa acestora, cu rezultatul negativ al unui test PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte sau antigen, de cel mult 48 de ore. Şi în cazul Turciei trebuie completat un formular înainte de a călători.

Italia la fel ne primeşte cu test PCR sau antigen, nu mai vechi de 48 de ore şi cu un formular de localizare.

Iar vecinii bulgari ne primesc în orice condiţii, fără test, fără vaccinare, fără formulare, doar să ne ducem.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More