Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tată și fiu, cercetați de DNA pentru o sumedenie de infracțiuni

0 31

arestattt

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul teritorial Cluj au dispus trimiterea în judecată a două persoane.

Este vorba despre P. A, şeful Centrului local Ocna Şugatag din cadrul A.P.I.A.- Centrul Judeţean Maramureş, în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:

– tentativă la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor,
– tentativă la infracţiunea de înşelăciune,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
-două infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, ambele în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea de folosire sau prezentare de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată,
– complicitate la infracţiunea înşelăciune, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură privată,
– instigare la infracţiunea de fals intelectual

şi

P. M. M., fiul inculpatului P.A. , în sarcina căruia s-au reţinut următoarele infracţiuni:
– folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea ori în numele lor, în formă continuată,
– înşelăciune, în formă continuată,
– fals în înscrisuri sub semnătură, în formă continuată,
– fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: 
La data de 15 mai 2008, inculpatul P.A. , şeful Centrului local Ocna Şugatag din cadrul A.P.I.A.- Centrul Judeţean Maramureş, a depus la instituţia pe care o conduce, pe numele unui membru al familiei sale, cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2008, în care a consemnat date false (cu privire la suprafaţa de teren utilizată, la numărul de animale deţinute, semnătura solicitantului) şi, cu aceeaşi ocazie, a inserat date eronate din care rezultă, în mod nereal, că parcelele de teren menţionate sunt utilizate de solicitant.

În această modalitate, inculpatul P.A.  a încercat să obţină în mod injust suma de 154.394,55 lei, provenită din fonduri europene şi din bugetul naţional, sumă care a fost respinsă la plată de către reprezentanţii APIA – Centru Judeţean Maramureş deoarece solicitantul a refuzat controlul în teren.

La data de 15 august 2009, inculpatul P.M.M, în urma înţelegerii cu tatăl său P.A., a depus la APIA – Centrul local Ocna Şugatag, cererea unică de plată pe anul 2009 conţinând date nereale, cerere în baza căreia a încasat în mod injust suma de 42.857,71 lei, reprezentând fonduri europene şi din bugetul naţional. Această cerere a fost falsificată de inculpatul P.A. care a consemnat în cuprinsul cererii date nereale cu privire la suprafaţa de teren utilizată de P.M.M. şi a menţionat în fals, în documente care aparţin APIA (hărţile fermier pentru campania 2009), numele fiului său P.M.M.. De asemenea, în susţinerea cererii sale, P.M.M. a prezentat APIA un contract de închiriere comercială, încheiat tot în data de 15 august 2009, cu Primăria comunei Giuleşti, judeţul Maramureş, document care, de asemenea, conţinea date nereale referitoare la suprafaţa de teren închiriată. Acest contract a fost semnat de reprezentanţii legali ai Primăriei Giuleşti la cererea inculpatului P.A.

De asemenea, în cursul anilor 2010 şi 2011, inculpatul P.M.M. a depus la A.P.I.A. Maramureş –Centrul local Ocna Şugatag, două cereri unice de plată aferente anilor respectivi, la care a anexat acelaşi contract de închiriere încheiat cu primăria Giuleşti, în scopul de a solicita sume de bani pentru o suprafaţă de teren mai mare decât cea pe care o deţinea în mod real. În această modalitate, P.M.M. a încasat în mod injust suma totală de 108.476,2 lei, reprezentând fonduri europene şi bani de la bugetul naţional.

În cursul anilor 2010 – 2011, o parte din sumele de bani încasate de către P.M.M. au fost retrase din conturi de către tatăl său P.A., în baza a 6 operaţiuni de retrageri de numerar.

A.P.I.A. – Centrul judeţean Maramureş s-a constituit parte civilă în cauză cu suma totală de 151.333,89 lei. În vederea recuperării acestui prejudiciu, procurorii au instituit sechestru asigurător asupra unor terenuri aparţinând inculpatului P.A. şi asupra a două autoturisme aparţinând inculpaţilor P.A. şi P.M.M.

Dosarul a fost înaintat spre judecare la Judecătoria Baia Mare.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.