Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Taximetriștii din zona Aeroportului Internațional Cluj, amendați de polițiști

0 16

La data de 13 ianuarie, poliţiştii din cadrul Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Cluj-Napoca au acţionat în zona Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” Cluj. Activitatea a vizat respectarea legislaţiei privind desfăşurarea activităţii de taximetrie.

În urma controlului, pentru neregulile constatate, poliţiştii au fost nevoiţi să aplice sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 2.600 de lei, la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere şi HCL 109/2010.

Cele mai multe sancţiuni au fost aplicate pentru staţionare sau oprire în afara locurilor special amenajate. De asemenea, a fost identificat un bărbat care efectua activităţi de taximetrie fără a deţine atestat profesional.
La activitate au participat şi poliţişti locali.

Poliţiştii continuă acţiunile pentru prevenirea şi combaterea activităţilor ilicite, de orice natură, comise pe raza judeţului Cluj pentru a menţine siguranţa comunităţii.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.