Un agent din cadrul Poliției Capitalei a fost găsit la un salon de cosmetică în timpul serviciului. Bărbatul se programase la pensat, la un salon aflat pe raza altei secții, și nu a putut interveni la o urgență.
Descoperirea a fost făcută de șefii lui atunci când a apărut o urgență, iar toate echipajele din zonă au intervenit. Mai puțin agentul de poliție, care încă nu terminase procesul de înfrumusețare.
Cosmeticiana l-a dat însă de gol, iar jandarmul care participa la misiunea comună de patrulare a confirmat informația.
Jandarmul a întocmit un raport în care a explicat situația. Agentul de la secția 23 de poliție este verificat de către superiorii lui. Din informațiile Digi24, el ar fi mințit în raportul întocmit la ieșirea din tură și a spus că nu a fost la niciun salon de înfrumusețare, dar o angajată a acelui salon a declarat că polițistul a mers la ea în acea seară.
Incidentul a avut loc la începutul acestui an, potrivit Digi24.
„La data de 23 ianuarie a.c., un poliţist de la Secţia 23 Poliţie a făcut demersuri pentru a se programa la un salon de cosmetică, ulterior deplasându-se la acesta în timpul programului de lucru”, a transmis, marţi, Poliţia Capitalei.
La Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti s-a declanşat o anchetă internă pentru a stabili toate împrejurările referitoare la acest eveniment.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.