Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

TEHNICĂ DE ULTIMĂ GENERAŢIE ÎN EFECTUAREA PORTRETULUI-ROBOT, LA I.P.J. BISTRIŢA-NĂSĂUD

0 28

ziua politiei romaneLa începutul lunii septembrie, un tehnician criminalist din cadrul I.P.J. Bistriţa-Năsăud a participat la un training în domeniul realizării portretului-robot, susţinut de un artist forensic din Statele Unite ale Americii, desfăşurat în premieră în Europa.

 

Cursul a fost iniţiat şi manageriat de Inspectoratul General al Poliţiei Române, prin Institutul Naţional de Criminalistică, în baza unui proiect european ISEC. Programul de training se subscrie proiectului european prin care Institutul Naţional de Criminalistică urmăreşte aplicarea standardelor internaţionale de calitate în activitatea criminalistică.

 

Lectorii cursului de artă criminalistică au fost Lois Gibson, artist criminalist în cadrul Poliţiei Houston – Texas, Statele Unite ale Americii şi inspectorul de poliţie Florin Lăzău, artist criminalist în cadrul Serviciului Criminalistic – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor.

 

Fiecare cursant a primit câte un laptop şi o tabletă grafică echipate cu software de editare, pe care au studiat tehnica de întocmire a portretului robot după descriere. Tehnica, de ultimă generaţie, va ajuta la prinderea infractorilor, pe baza descrierii făcute de martori. De asemenea, poliţiştii criminalişti vor putea edita şi îmbunătăţi imagini preluate de pe camere de supraveghere sau fotografii neclare.

 

La finalul cursului, poliţistul a primit şi o diplomă din partea organizatorilor, urmând a pune în aplicare cunoştinţele acumulate în sprijinul bistriţenilor.

Poliţistul a declarat că participarea la acest training, desfăşurat în premieră în Europa, a reprezentat un privilegiu şi o experienţă profesională deosebită.

 

***

Lois Gibson este recunoscută ca fiind cel mai bun artist criminalist din lume şi a ajuns în Cartea Recordurilor datorită portretelor-robot realizate, care au dus la prinderea a peste 1.200 de infractori.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.