Tel Verde pus la dispoziție de Ministerul Educației. Părinții pot afla informații despre începerea noului an școlar
Linia Telverde 0800.672.031 va fi pusă la dispoziţia elevilor, studenţilor şi părinţilor, în vederea obţinerii de informaţii privind reluarea/desfăşurarea procesului instructiv-educativ, potrivit unui comunicat al Ministerului Educației.
A doua linie Telverde, 0800.672.032, va fi destinată reprezentanţilor unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat şi administraţiei publice locale, cu scopul de a oferi consultanţă în materie de accesare a fondurilor europene prevăzute prin OUG nr. 144/2020, notează cei de la Digi 24.
Ambele linii telefonice, gratuite, vor funcţiona de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 16.00.