Un băimărean a fost fericit de către polițiștii care au recuperat rapid un telefon mobil pe care acesta l-a pierdut în parcarea unui supermarket.
Doar o jumătate de oră le-a luat poliţiştilor din Tăuţii Măgherăuş să recupereze un telefon mobil pierdut şi însuşit de o persoană care l-a găsit, transmit cei de la IPJ Maramureș. Poliţiştii au demarat activităţile de căutare după ce un băimărean a reclamat că nu-şi găseşte telefonul şi este posibil să-i fi căzut din buzunar în faţa unui centru comercial din oraş.
Deplasaţi imediat la faţa locului, un angajat al supermarketu-lui respectiv le-a oferit poliţiştilor primele indicii utile: că a văzut o persoană necunoscută care a ridicat un telefon mobil iar apoi a plecat cu un autoturism, indicând şi marca acestuia. Ca urmare a altor verificări efectuate cu operativitate de agenţii de ordine publică din Tăuţii Măgherăuş, persoana care a luat telefonul a fost găsită la un local public de pe raza unei localităţi învecinate.
Acesta a fost recuperat şi restituit părţii vătămate. Pentru că valoarea unui telefon nu constă doar în preţul lui, ci în valoarea fotografiilor sau a alte date stocate, băimăreanul a fost foarte fericit şi le-a mulţumit poliţiştilor pentru ca l-au scutit de neplăceri.