Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Temperaturi scăzute în toată țara și ninsori. Când se încălzește vremea

0 141

Duminică, vremea va fi rece şi va ninge la munte, în centrul, estul şi sudul ţării şi doar sporadic în rest.

Ninsorile vor fi mai consistente în zona Carpaţilor Meridionali, iar seara şi la începutul nopţii, şi în jumãtatea de vest a Munteniei. La munte, la altitudini mari, va fi viscol, iar la amiază temperaturile vor fi cuprinse între minus 6 grade în depresiuni şi 4 grade Celsius pe litoral.

În Dobrogea şi Bărăgan avem o zi închisă şi rece cu ninsori slabe. Vântul va avea intensificări şi temperaturile vor ajunge la cel mult 1 grad cu plus.

Şi mai sus, în Moldova sudică şi în nordul Munteniei găsim mulţi nori şi ninsori neimportante cantitativ. Se înteţeşte şi vântul, aşa că vom resimţi temperaturi mai scăzute decât cele din termometre.

În jumătatea nordică a Moldovei şi în Bucovina o să fie foarte frig, iar temperaturile se vor situa sub zero grade peste tot. Va ninge, vântul se înteţeşte şi la amiază vor fi cel mult minus 2 grade Celsius.

Vreme foarte rece aşteptăm şi în nordul Transilvaniei şi în Maramureş. Frigul va fi greu de suportat chiar şi la amiază, când vom avea în jur de minus 3 grade. Atmosfera va fi mohorâtă şi o să ningă din când în când.

Vreme închisă găsim şi în vestul ţării. Ninsorile apar mai ales în zonele de munte, vântul va prinde putere şi temperaturile cresc uşor faţă de ziua trecută. La altitudini de peste 1800 de metri, rafalele de vânt vor atinge viteze de peste 90 km/h şi în aceste condiţii, zăpada va fi spulberată.

În ţinuturile centrale se anunţă vreme foarte rece, cer noros şi ninsori pe spaţii mari. La munte, va ninge consistent şi se va depune un strat de zăpadă de până la 10 cm. Vântul va avea intensificări mai ales în zonă înaltă de munte unde va viscoli ninsoarea.

În sud-vestul ţării, vin ceva ninsori, mai ales în estul provinciei şi vântul va avea unele răbufniri. Apare şi soarele din când în când, se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi temperaturi de până la 4 grade Celsius.

În sudul ţării, atmosferă va fi închisă şi rece. Va ninge slab cam peste tot, însă noaptea în vestul Munteniei, vin ninsori consistente şi se va depune un strat de zăpadă de până la 10 cm. Se încălzeşte uşor şi la amiază vor fi 1-2 grade Celsisus.

În Bucureşti, astăzi prindem o zi închisă şi va ninge slab iar la amiază, termometrele vor indica 1 grad cu plus. Spre searã, ninsoarea se înteţeşte şi se va depune un strat de zãpadã de până la 6 cm.

În zonele de munte, în orele dimineţii şi la noapte va fi ger cam peste tot. Înnorările persistă şi va ninge mai consistent în Carpaţii Meridionali, pe unde se va depune un strat nou de zãpadã. Vântul va avea intensificãri mai ales pe creste, unde va viscoli ninsoarea.
 

Prognoza meteo pentru 3 zile

Luni se face şi mai frig, iar noaptea va fi ger în majoritatea zonelor ţării. Mai apar ceva fulguieli în jumătatea estică, în special la începutul zilei, după care cerul se degajează.

Vreme foarte rece avem şi marţi, cu ger dimineaţa şi noaptea. Ziua va fi însorită, dar pe seară, în vestul, nordul şi centrul ţării se întorc ninsorile.

Miercuri se încălzeşte şi valorile termice se vor apropia de normalul perioadei. Pe timpul zilei va ninge mai ales în jumãtatea de vest a ţării, iar noaptea şi în rest. Vor fi condiţii de polei şi vântul se va înteţi la munte şi în sud-est.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More