Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tenis: România – Polonia se va juca la Cluj-Napoca, pe zgură

0 164

Federaţia Română de Tenis a anunţat că întâlnirea de Cupa Davis dintre România şi Polonia, din turul 3 al Grupei a II-a, zona Europa/Africa, din 15-16 septembrie 2018, se va juca la Cluj-Napoca, pe zgură.

Potrivit FRT, după consultări cu componenţii echipei României şi cu căpitanul nejucător Gabriel Trifu, s-a decis ca meciul să se joace în Sala Polivalentă.

„Revenim cu plăcere la Cluj-Napoca, ori de câte ori avem ocazia, pentru că este ceva aparte să joci în spectaculoasa Sală Polivalentă. Toate naţionalele României au avut parte de o primire excepţională în oraşul Cluj-Napoca, şi ne dorim ca la acest meci, unul foarte important pentru tenisul românesc şi pentru echipa noastră de Cupa Davis, să vedem în tribune cât mai mulţi români care să ne încurajeze. Jucătorii şi-au exprimat dorinţa ca acest meci să se desfăşoare pe zgură şi, beneficiind, ca de fiecare dată, de sprijinul şi implicarea totală a Primăriei Municipiului Cluj-Napoca, şi a domnului primar Emil Boc, acest lucru este posibil”, a declarat directorul general al federaţiei, Răzvan Itu, pentru site-ul FRT.

Meciul cu Polonia, din luna septembrie, are o miză importantă: echipa care îl câştigă revine în Grupa I, Zona Europa/Africa, a Cupei Davis, grupă din care România a retrogradat la finalul anului trecut.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.