Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tentativă de omor în Bistrița-Năsăud. Bătaie finalizată în sânge

0 466

Un bărbat este cercetat pentru infracțiunea de tentativă de omor după ce a înjunghiat un bărbat în vârstă de 35 de ani.

Conform IPJ Bistrița, un conflict spontan a izbucnit, la data de 26 noiembrie, pe pășunea din locul numit ”Doștină”, de pe raza localității Ocnița, comuna Teaca, între un bărbat, de 35 de ani, din Teaca și un altul, de 30 de ani, din Reghin. În urma altercației, bărbatul de 30 de ani l-a lovit pe celălalt, cu un cuțit, în zona gâtului, după care a plecat de fața locului.

Acesta a fost căutat de polițiștii de la Investigații Criminale și Acțiuni Speciale, fiind găsit la scurt timp, la o distanță de aproximativ 5 km de locul unde s-a petrecut agresiunea, aproape de județul Mureș. Bărbatul din Teaca a fost transportat la spital, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Acesta a fost examinat medico-legal de specialiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală Bistrița-Năsăud, constatându-se faptul că leziunile traumatice necesită 11-12 zile de îngrijiri medicale și că acestea nu i-au pus în primejdie viața.

A fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Bistrița-Năsăud, iar față de bărbatul din Reghin a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile. Cercetările continuă pentru tentativă la infracțiunea de omor.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More