Festivalul Peninsula 2013 a avut programate vineri seara două concerte fabuloase. The Sweet Life Society și Emir Kusturica au ținut publicul în priză timp de peste patru ore, cele două concerte fiind trăite cu sufletul la gură de cei prezenți.
Peste 15.000 de ”peninsulari” au fost prezenți și în a doua zi a festivalului Peninsula de pe Valea Gârbăului. Mulți clujeni, români din toate colțurile țării, dar și pasionați de peste hotare ai acestui gen de evenimente au luat cu asalt și vineri Peninsula, festival care are loc pentru prima dată la Cluj-Napoca.
Pentru a doua zi de festival, cap de afiș a fost Emir Kusturica & The No Smoking Orchestra, publicul fiind electrizat de atmosfera creată de renumitul artist pe scena principală de la Peninsula. Încălzirea pentru Emir Kusturica a făcut-o însă The Sweet Life Society, care încă de la lăsarea serii a creat un show de senzație. Interacțiunea artiștilor de pe scenă cu spectatorii a fost una de înalt nivel, toată lumea dansând nebunește la fiecare melodie interpretată.
Galeria FOTO completă din a doua zi a Festivalului Peninsula o puteți vedea pe pagina de Facebook someșeanul.ro.
http://www.youtube.com/watch?v=EF9zKgPV2iI
http://www.youtube.com/watch?v=E_a1tvwP7kg
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.