Tibi Ușeriu, câștigător și în acest an la maratonul Arctic Ultra. Video cu finish-ul triumfător
Tibi Ușeriu mai are de parcurs doar 30 de kilometri până la finalul ultramaratonului din imperiul înghețat, fiind foarte aproape să câștige din nou competiția superoamenilor 6633 Arctic Ultra.
Tibi a plecat în această dimineață din ultimul punct de control, de la care până la final mai avea de parcurs 88 de kilometri.
La ultima convorbire telefonică pe care a avut-o cu fratele său Alin, Tibi părea foarte relaxat și dornic de a termina cât mai repede cursa. Acesta a mărturisit și problemele cu care s-a confruntat pe Ice Road, cea mai grea porțiune a traseului, însă acum recunoaște că are timp și dispoziție să admire și peisajul mirific care i se dezvăluie în cale.
„Ice Road-ul ăla m-o mâncat de viu, am fost foarte naşpa zilele pe ice road şi acuma am intrat pe partea ailaltă şi mi-o fost un pic mai bine. Am putut să-i dau, ca să mă odihnesc un pic mai mult, să nu îmi mai fac griji aici, pe final”, a precizat Tibi Uşeriu, într-o convorbire avută cu fratele său Alin, înainte de a porni din ultimul punct de control.
Patru români au luat startul în această cursă Tibi Uşeriu, Avram Iancu, Levente Polgar şi Florentina Iofcea. Trei dintre ei au fost nevoiţi să abandoneze chiar în prima zi, rămânând în cursă doar Tibi Uşeriu.
La viteza pe care o are în acest moment, Tibi Ușeriu ar trebui să ajungă la linia de finish cândva puțin după miezul nopții, acum (la ora 19:30) fiind la aproximativ 30 de kilometri de final.
Puteți urmări în timp real AICI ultima parte a parcursului românului prin harta GPS, Tibi Ușeriu având numărul de concurs 323.
ACTUALIZARE:
La ora 21:30, ora României, Tibi Ușeriu mai are de parcurs 20 de kilometri până la finish. Este așteptat să ajungă la finalul acestei frumoase aventuri în jurul orei 1 noaptea.
ACTUALIZARE 2:
La miezul nopții, Tibi se apropie vertiginos de punctul final al parcursului. Mai are aproximativ 5 kilometri până la finish. Organizatorii 6633 Ultra Arctic vor transmite LIVE pe pagina de Facebook finalul cursei.
ACTUALIZARE 3:
La ora 1, Tibi mai are doar 2 kilometri până la finish. Organizatorii au publicat și câteva fotografii din ultima parte a cursei.