Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Țigări de contrabandă, confiscate la frontiera de nord. Contrabandiștii au sărit în Tisa ca să scape

0 265

Poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au descoperit şi confiscat, în urma misiunilor specifice desfăşurate în ultimele 48 de ore, aproximativ 37.000 pachete cu ţigăride provenienţă ucraineană, în valoare de peste 338.000 lei.

Ieri, 29 octombrie a.c., în jurul orei 08.00, un echipaj al poliţiei de  frontieră de la Sectorul P.F. Sarasău, judeţul Maramureş, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, a observat patru persoane care se deplasau de la frontiera de stat către interiorul ţării, transportând colete voluminoase.

Imediat, s-a trecut la urmărirea şi somarea prin voce a persoanelor în cauză, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele şi s-au dispersat în direcţii diferite.

În urma acţiunii a fost reţinută o persoană de sex masculin, celelalte trei persoane au sărit în apa râului Tisa, întorcându-se înot pe teritoriul ucrainean. Imediat au fost anunţate şi autorităţile de frontieră ale statului vecin despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului.

La faţa locului au fost descoperite patru colete voluminoase care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.

Persoana în cauză a fost identificată ca fiind cetăţeanul ucrainean I. Ilgarovici, de 29 ani, iar în urma inventarierii coletelor a rezultat cantitatea de 3.000 pachete cu ţigări, marca Marble, în valoare de 27.000 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activităţi infracţionale.

De asemenea, în ultimele 48 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor  PF Sighetu Marmaţiei, Valea Vişeului şi Vicovu de Sus au descoperit şi confiscat pe timpul unor misiuni desfăşurate la frontiera de stat 33.940 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 311.000 lei.

În cauză, sunt efectuate cercetări pentru identificarea persoanelor implicate şi documentarea întregii activități infracționale, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.


Descoperă mai multe la Someșeanul.ro

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More