Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tineri reținuți pentru tâlhărie calificată. I-au furat unui taximetrist lucrurile

0 283

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au reținut pentru 24 de ore doi bărbați, de 17 și 23 ani, din Cluj-Napoca, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.

În fapt, la data de 23 noiembrie a.c., polițiștii au fost sesizați de către un conducător auto cu privire la faptul că, în timp ce presta servicii de transport persoane, doi bărbați necunoscuți l-ar fi agresat fizic, ulterior sustrâgându-i din autoturism două telefoane mobile, două tablete, o borsetă cu documente personale și un parfum.

Ca urmare a activităților investigativ-operative, cele două persoane au fost identificate, iar la data de 15 decembrie a.c., cu sprijinul polițiștiilor din cadrul Secțiilor 1, 2, 3 și 7 Poliție Cluj-Napoca au fost desfășurate percheziții la locuințele acestora.

La aceeași dată, tânărul de 17 ani a fost condus cu mandat de aducere la sediul unității pentru continuarea cercetărilor, urmare a probatoriului administrat în cauză fiind dispusă reținerea pentru 24 de ore față de acesta.

Ulterior, magistrații din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca au dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.

De asemenea, în baza activităților investigative și de cercetare efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, cu sprijinul Secției 7 Poliție Cluj-Napoca, bărbatul de 23 de ani a fost depistat în cursul zilei de ieri în zona străzii Calea Dezmirului.

Cel în cauză a fost reținut 24 de ore, iar în cursul acestei zile instanța a admis propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More