TIR plin cu stupi, răsturnat la Piatra Fântânele
Un accident de circulaţie a avut loc în urmă cu puţin timp, în jurul orei 12:30, în localitatea bistriţeană Piatra Fântânele.
Din primele informaţii, un TIR s-a răsturnat, iar două persoane au fost rănite. În urma apelului la 112, la faţa locului intervin două echipaje medicale, unul fiind cel de Terapie Intensivă Mobilă.
ACTUALIZARE: Evenimentul s-a petrecut la urcarea în Pasul Tihuța. Se pare că într-o curbă șoferul a pierdut controlul autovehiculului și s-a răsturnat pe partea dreaptă a carosabilului. Din fericire, șoferul nu a suferit răni grave.
În TIR se aflau sute de stupi de albine. Polițiștii i-au oprit pe șoferi pentru a le spune să închidă geamurile, dat fiind că albinele erau agitate. Intervenția pompierilor a fost una dificilă, albinele făcând imposibilă apropierea militarilor. În cele din urmă, cu ajutorul unor costume speciale, pompierii au reușit să se apropie de camion.
Din păcate, aproape toți stupii au fost distruși, iar pagubele sunt destul de mari.