Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Traficanți de droguri prinși în flagrant la Beclean

0 373

Procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vrancea au dispus măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor V. I. şi S. M. D. pentru săvârşirea infracţiunilor de introducere în ţară de droguri de risc și de mare risc, trafic precum și deţinere în vederea consumului de droguri de risc şi mare risc.

Potrivit unui comunicat de presă al DIICOT, în cauză există suspiciunea rezonabilă că, în perioada 28.02.2019-01.03.2019 inculpatul  V. I. a  introdus în ţară, din Spania, prin intermediul unei firmei de coletărie, cantitatea de 600 gr. cannabis şi 160 pastile ecstasy.

La data de  06.03.2019  inculpaţii V. I. şi S. M. D  au fost surprinși în flagrant, în localitatea Beclean, județul Bistrița-Năsăud, în timp ce încercau să comercializeze 100 pastile ecstasy şi 540 gr. de cannabis, în schimbul sumei de 15.000 de lei.

Cu ocazia percheziţiilor domiciliare au mai fost descoperite alte cantități de cannabis, precum și 33 de comprimate ecstasy și un mini cântar electronic.

În cursul zilei de astăzi inculpaţii urmează să fie prezentaţi Tribunalului Vrancea, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Vrancea împreună cu polițiști specializați în combaterea criminalității organizate din Galați și Bistrița-Năsăud.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More