Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Traficul cu țigări de contrabandă înflorește în Maramureș

0 21

tigari de contrabanda

Acțiunile polițiștilor de frontieră din ultima perioadă, pentru depistarea traficanților de țigări de contrabandă, pare să nu-i sperie pe aceștia.

Săptămânal au loc diverse acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile din tutun, însă  deși foarte mulți contrabandiști sunt prinși și trimiși după gratii, alții vin imediat să le ia locul în cadrul operațiunilor ilegale.

Lucrători din cadrul Sectorului PF Valea Vișeului, pe timpul unei acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu produse accizabile din tutun, au depistat pe raza localității Valea Vișeului, jud. Maramureș, un autoturism al cărui șofer, la observarea patrulei poliției de frontieră, a demarat în trombă încercând să fugă.

Drept urmare, s-a trecut la urmărirea autovehiculului, care a fost descoperit abandonat la scurt timp.La controlul efectuat asupra acestuia au fost descoperite mai multe baxuri cu țigări, ce conțineau 5.960 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 52.800 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.

În continuarea cercetărilor a fost identificat și conducătorul auto în persoana numitului G.D., domiciliat pe raza județului Maramureș. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor, care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, iar la finalizarea cazului urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.

Totodată autoturismul folosit la activitatea infracțională a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În data de 1 martie, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău a depistat pe o stradă lăturalnică de pe raza localității Sighetu Marmației, un microbuz marca Ford Tranzit.

La controlul efectuat asupra acestuia au fost observate mai multe colete cu țigări. Mașina a fost dusă la sediul sectorului în vederea efectuării unui control amănunțit.

Cu această ocazie, în microbuz au fost descoperite 30 de baxuri care conțineau cantitatea de 15.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 132.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării iar autoturismul folosit la transportul acestora a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În continuare se fac cercetări pentru identificare persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sighetu Marmației au organizat și desfășurat o acțiune, în zona de responsabilitate, pe linia combaterii contrabandei cu țigări.

Astfel, un echipaj din cadrul sectorului a identificat pe raza localității Hărnicești, jud. Maramureș, un autoturism marca Seat, la volanul căruia se afla Gheorghe T., de 48ani, domiciliat pe raza județului Maramureș care era însoțit de Maria T, de 48 ani domiciliată pe raza aceluiași județ.

La controlul efectuat asupra mașinii, în remorca pe care o tracta a fost descoperit un loc special amenajat (pod dublu) în care se aflau țigări, fapt pentru care autoturismul și cele două persoane au fost conduse la sediul sectorului în vederea efectuării unui control amănunțit.

Cu această ocazie, au fost descoperite 2.265 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 20.000 lei.

Întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării iar cele două persoane sunt cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

* Lucrători din cadrul aceluiași sector, pe timpul unor misiuni de supraveghere și control la frontiera de stat, au descoperit abandonate în apropierea frontierei de stat, pe Versantul Măgura, județul Maramureș, două colete voluminoase care conțineau 1.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană.

Țigările, în valoare de 8.800 lei au fost ridicate în vederea confiscării iar în continuare se fac verificări în vederea identificării tuturor persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.