Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Traficul rutier, complet paralizat între Dej și Cluj-Napoca

0 120

Începutul anului universitar dar și un accident rutier grav ce a avut loc pe DN 1C duminică după amiază a dus la paralizarea traficului rutier între Dej și Cluj-Napoca.

Nervii șoferilor sunt întinși la maximum din cauza circulației aglomerate de pe drumul național 1C, între Dej și Cluj-Napoca. Sute de mașini circulă cu maximum 10 km/h, când au ocazia să o ia din loc, în restul timpului șoferii fiind nevoiți să stea cu piciorul pe frână minute în șir.

Mai mulți cititori ai Site-ului Someșeanul.ro ne-au semnalat faptul că au fost nevoiți să aștepte în coloană aproape două ore, în zona localităților Iclod și Fundătura, după accidentul grav de circulație care a avut loc în jurul orei 16:30.

Deși au trecut aproape trei ore de la producerea accidentului, traficul nu s-a eliberat, mulți dintre șoferii care trec prin zona unde a avut loc accidentul încetinind pentru a vedea mașinile zdrobite în evenimentul rutier, producând astfel blocaje majore în trafic.

La circulația aglomerată contribuie și faptul că a crescut numărul de autovehicule care tranzitează zona, având în vedere că foarte mulți dintre participanții la trafic sunt studenți care mâine încep anul universitar în Cluj-Napoca, dar și alții care pleacă spre Cluj-Napoca la locurile de muncă. Mai mult, pe DN 1C se desfășoară în această perioadă și lucrări de întreținere a drumului național, astfel că meniul este complet pentru a provoca o aglomerație de nedescris.

Conform informațiilor noastre pe traseu au ieșit trei echipaje de poliție pentru a dirija circulația și a decongestiona traficul, însă situația este departe de a fi rezolvată.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More