Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tragedie în Italia. Pod prăbușit peste o autostradă: cel puțin 11 morți

0 330

Cel puţin 11 persoane au murit marţi, în urma surpării unui viaduct rutier, lângă Genova, a anunţat marţi Ministerul italian de Interne, potrivit Ansa, transmite The Associated Press.

Potrivit Ansa, cinci persoane au fost rănite şi se află în stare gravă.

Ministerul italian de Interne nu a putut confirma imediat AP bilanţul prezentat de agenţie.

O reprezentantă a pompierilor, Amalia Tedeschi, a declarat pentru postul de stat Rai că aproximativ 20 de vehicule, automobile şi camioane, au fost implicate în prăbuşire.

Ea a confirmat că două persoane au fost scoase în viaţă, rănite, din vehicule.

Tedeschi a anunţat că echipe de căutare cu câini special antrenaţi caută alţi răniţi şi victime la faţa locului.

Utilaje grele au fost aduse la faţa locului pentru a putea ridica bucăţi din viaductul surpat.

Partea de pod care s-a surpat are aproximativ 80 de metri lungime, potrivit lui Tedeschi.

Presa a scris anterior că s-a surpat o porţiune de 200 metri lungime.

„Consulatul General al României la Torino urmăreşte îndeaproape evenimentele legate de prăbuşirea unui pod rutier în oraşul Genova. Oficiul consular a întreprins, în regim de urgenţă, demersuri pe lângă autorităţile locale, în vederea obţinerii unor informaţii cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate. Până în acest moment, autorităţile italiene nu au notificat oficiul consular cu privire la existenţa unor cetăţeni români printre persoanele afectate, iar la nivelul consulatului nu au fost recepţionate solicitări de asistenţă consulară în legătură cu acest incident”, anunţă MAE.
Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români afectaţi pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale oficiului consular:+39 011 249 57 75; +39 011 249 52 64; +39 011 249 50 64; +39 011 235 90 53,  apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă sau la numărul de urgenţă al oficiului consular: +39 338 756 8134.
Consulatul General al României la Torino monitorizează cu prioritate situaţia şi menţine legătura cu autorităţile locale, fiind pregătit să intervină, în limita competenţelor legale.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.