Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tragedie în Vinerea Mare. Șase morți,dintre care trei copii, într-un incendiu – FOTO/VIDEO

0 20

incendiu-sase-morti-satu-mare-4

Şase persoane, dintre care trei copii, toţi membri ai aceleiaşi familii, au murit în această în noapte într-un incendiu care le-a cuprins locuinţa improvizată.

Copiii care și-au pierdut viața aveau 1, 3, respectiv 9 ani, potrivit PortalSM.ro. Toţi membrii familiei locuiau în aceaşi clădire improvizată din lemn şi se încălzeau cu lemne adunate de pe malul Someşului.

Vineri la ora 01:04, I.S.U. ,,SOMES” Satu Mare a fost anunţat despre producerea incendiului în zona str. Dunării şi a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi două ambulanţe tip S.M.U.R.D.

La sosirea echipajelor de intervenţie, se degaja o mare cantitate de fum, întreaga locuinţă, construită în cea mai mare parte din material lemons, fiind cuprinsă de flăcări.

„Din nefericire, pompierii şi paramedicii sătmăreni au găsit un număr de şapte victime, dintre care şase carbonizate, respectiv, trei adulţi şi trei copii, a şaptea persoană, o femeie, care suferea arsuri de gradul doi în zona feţei şi a membrului superior drept, după acordarea primului ajutor medical, a fost transportată de urgenţă la Unitatea de Primiri Urgenţe din Satu Mare”, a precizat ISU, într-un comunicat.

În urma incendiului a ars o mare parte a locuinţei improvizate, piese de mobilier şi aparatură electronică.

Cauza probabilă a incendiului o reprezintă jar sau scânteie, căzute pe materialele combustibile (textile) aflate în imediata apropiere a unui mijloc de încălzire improvizat.

FOTO/VIDEO: PortalSM.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.