O femeie a fost declarată decedată la scurt timp după ce a căzut de pe terasa din zona restaurantelor din Iulius Mall, aceasta aterizând în parcare. Medicii nu au mai putut s-o salveze.
Incidentul a avut loc vineri, 21 martie, în jurul orei 10:10, în incinta unui centru comercial din cartierul Gheorgheni din municipiul Cluj-Napoca. Femeia a căzut de la o înălţime echivalentă cu aproximativ două etaje ale unui bloc de locuinţe, de pe terasa Iulius Mall. Ea s-a prăbuşit de pe terasa din zona de restaurante a mallului şi a căzut în parcarea centrului comercial. Potrivit martorilor, căderea nu a fost una accidentală, femeia aruncându-se în gol.
Echipajele medicale ajunse la faţa locului au aplicat imediat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor, victima a fost declarată decedată. Poliţiştii au identificat persoana în cauză ca fiind o femeie de 69 de ani, din municipiul Cluj-Napoca.
În urma incidentului, poliţiştii au deschia un dosar penal care vizează comiterea infracţiunii de ucidere din culpă şi fac cercetări pentru a stabili circumstanţele în care s-a produs evenimentul.
Trupul femeii a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, urmând a fi efectuată expertiza medico-legală pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.