Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Tragedie în noaptea de Înviere. Doi tineri au decedat, iar mai multe persoane au fost rănite într-un accident, lângă Dej – FOTO/VIDEO

2 65

Un accident rutier mortal a avut loc în noaptea de Înviere, la doar câțiva kilometri de Dej, în localitatea Mănăstirea. Doi tineri au murit, iar alte patru persoane au fost rănite.

Din primele informații se pare că două autoturisme marca Opel Astra, înmatriculate în Cluj, s-au ciocnit frontal. În urma impactului violent dintre cele două autovehicule, unul dintre autoturisme a ajuns în șanț, iar celalalt s-a rostogolit pe carosabil și s-a răsturnat cu roțile în sus în mijlocul șoselei.

În urma coliziunii, doi tineri din Unguraș și-au pierdut viața la locul accidentului, iar alte patru persoane au fost rănite, suferind leziuni grave.

Șoferul autoturismului care a ajuns în șanț, un tânăr de 32 de ani din Mănăstirea, a rămas încarcerat, fiind scos de pompieri din mașină și predat pe mâna medicilor de la ambulanță, car el-au transportat în stare stabilă la spital.

În celălalt autoturism, care a devenit un morman de fiare în mijlocul șoselei, tânărul care se afla la volan a murit pe loc, iar un altul a fost declarat decedat ulterior, în ciuda eforturilor depuse de medici de a-l resuscita. Acesta era fiul primăriței din comuna Unguraș, care în această lună urma să împlinească 22 de ani.

Alături de cei doi tineri decedați în mașină se mai aflau alte trei persoane, care au suferit multiple leziuni și au fost transportate la spital, unul dintre ei în stare critică.

Deocamdată nu se cunosc cauzele producerii accidentului, însă, se pare că autoturismul condus de tânărul din Unguraș circula cu viteză excesivă. Mai mult, spun martorii la accident, tinerii erau în stare de ebrietate.

În urma apelului la 112 la fața locului au intervenit mai multe ambulanțe de la Dej și Gherla pentru a prelua victimele, precum și mai multe echipaje de poliție și pompieri.

La fața locului au sosit într-un suflet și aparținătorii tinerilor, care-și plâng acum morții în noaptea de Înviere.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

  1. Emberg spune

    Politia din Unguras e de vina pentru toate astea, deoarece tolereaza asemenea persoane, alcooloce si fara permise. in acel sat e o nebunie curata, circula ca nebunii, mai ales cand sunt sarbatori, fiindca se intorc acasa din Ungaria si se imbata ca porcii… parca nu au mai vazut bautura in viata lor. Condoleante familiilor indoliate si multa putere.

  2. Maria spune

    Aveau toată viața înainte dar nu s-au gandit la asta cand au pus alcool in gura si apoi s-au urcat la volan si au apasat pedala. O distractie incheiata tragic, nu pentru cei morti, ci pentru cei pe care i-au lasat in urma,

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More