Natura dezlănțuită a provocat cel puțin un deces în Sălaj, un băiețel de 4 ani pierzându-și viața înecat după ce a fost luat de viitură alături de mama și surioara lui.
Din câte se pare, femeia și cei doi copii ai săi se aflau într-o căruță și încercau să traverseze valea din satul Cheud, comuna Năpradea, cu căruța. Un bărbat a observat cum mama și cei doi minori au fost înghițiți de ape, după ce viitura a măturat tot în cale.
Bărbatul a chemat imediat în sprijin vecinii, care au sunat la 112 și au solicitat ajutorul salvatorilor. Pompieri și polițiști s-au îndreptat imediat spre locul indicat, iar după câteva zeci de minute de căutări au găsit trupul neînsuflețit al băiețelului de 4 ani care se înecase.
Mama și sora băiețelului, în vârstă de doar câteva luni, sunt în afara oricărui pericol, reușind să se salveze din calea apelor.
”Marţi seara, Secţia de pompieri Jibou a fost solicitată, să intervină pentru a căuta şi salva două persoane, în localitatea Cheud.
O femeie, împreună cu cei 2 copii ai săi, a fost surprinsă de o viitură când traversau cu un atelaj valea Cheudului. Atelajul s-a răsturnat mama reuşind să iasă la mal împreună cu copilul cel mic, celălalt copil fiind luat de ape. Din nefericire, cel de-al doilea copil a fost găsit de către un localnic în aval, dar în ciuda manevrelor de resuscitare iniţiate de un echipaj al ambulanţei sosit la faţa locului, acesta a nu a răspuns manevrelor fiind declarat decedat”, precizează reprezentanții ISU Sălaj.
Polițiștii sălăjeni au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili ce s-a întâmplat.