Un bărbat care în 2003 a ucis și tranșat un alt bărbat, crimă odioasă pentru care a stat după gratii, a recidivat.
Vasile Ardelean, cunoscut și sub numele de Tranșatorul din Zalău, titulatură dată de către Curierul Național în anul 2003, a ajuns din nou după gratii. Conform adevărul.ro, bărbatul, acum în vârstă de 61 de ani, a fost condamnat din nou la închisoare pentru o tentativă la omor din data de 25 ianuarie 2018.
El este acuzat că a încercat să ucidă un alt bărbat, proprietar al garsonierei în care acuzatul stătea cu chirie. Se pare că proprietarul a fost chemat pentru a remedia o defecțiune la un boiler, însă Vasile Ardelean, profitând de neatenția bărbatului, l-ar fi atacat cu un ciocan. Din fericire victima, deși lovită de mai multe ori în zona capului, a reușit să-l imobilizeze pe agresor. Astfel, Vasile Ardelean a fost reținut la data de 1 februarie într-un dosar de tentativă la omor calificat.
De această dată, bărbatul a fost condamat de către magistraţii Tribunalului Sălaj la 7 ani şi 8 luni de închisoare, pentru tentativă de omor, la care au adăugat cele 1.311 zile neexecutate din pedeapsa pentru crimă. Ca urmare, inculpatul va petrece în spatele gratiilor peste 11 ani.
A ucis și tranșat un bărbat
Prima crimă s-a petrecut în 2003, fapt consumat cu atâta sadism încât a oripilat întreaga opinie publică. Pentru această faptă Vasile Ardelean a stat închis până în anul 2016. El l-a ucis pe Nicolae Peșcheleu, un bărbat de 41 de ani. Acesta ar fi fost ucis pentru că Vasile Ardelean îl bănuia de dispariția unei sume de bani obținute din vânzarea unui apartament. Crima nu a fost îndestul, căci Ardelean a tranșat corpul, a fiert capul victimei și a aruncat bucățile tăiate în Valea Zalăului.
Vasile Ardelean, în vârstă de 46 de ani la vremea respectivă, a fost condamnat atunci la 18 ani de închisoare, din care a executat 13.
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.