Zilele acestea oraşul Lugoj a atras, într-o oarecare măsură, atenţia românilor. Aleşii locali au venit cu o idee îndrăzneaţă, dar până la urma firească. Aceştia au votat introducerea transportului public în comun gratuit în municipiu. Astfel Lugoj devine primul oraş din România unde transportul public în comun este gratuit.
Această decizie va costa primăria 45.000 de lei pe lună. Nu e mult având în vedere câţi bani se cheltuiesc pe nimicuri. Probabil consilierii locali s-au inspirat după modelul estonian. În urmă cu ceva timp capitala Estoniei, Tallinn, a devenit prima capitală europeană cu transport public în comun gratuit.
Exemplul Lugoj ar trebui preluat de oraşele mari din România. Bineînţeles, introducerea acestei gratuităţi ridică costuri la nivelul bugetelor locale. Dar avantajele apar în altă parte: se va reduce traficul şi implicit poluarea care devine sufocantă în marile oraşe. De exemplu, în Tallinn, numărul pasagerilor a crescut cu 10%, iar cel al automobilelor din trafic s-a redus cu 15%.
Marele dezavantaj ar fi desfiinţarea locurilor pentru „bocteri” şi casieri. Se vor pierde locuri de muncă, însă este în firea omului să facă rău vrând să facă bine.
Exceptând dezavantajele tot mai multe oraşe adoptă această metodă. Hasselt din Belgia şi Colomiers din Franţa, l-au experimentat, la fel ca şi câteva alte oraşe din China. La New York, ideea sta să fie pusă în aplicare. Changning din centrul Chinei este cel mai mare oraş, care a introdus transportul public gratuit.
Aşadar aşteptam ca şi edilii noştri să fie „în pas cu moda” şi să ajute la dezvoltarea oraşelor printr-o metodă deloc grea. Rămâne de văzut dacă experimentul Lugoj va reprezenta un fapt sau o iluzie pentru români şi dacă Oprescu, Boc, Mazăre, Robu sau Nichita vor lua exemplu de la colegii mai „mici”.
sursa foto: jurnalul.ro
Descoperă mai multe la Someșeanul.ro
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Transport public in comun gratuit?? http://t.co/oxpUmooSzr