Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei accidente rutiere, dintre care două soldate cu rănirea gravă a două persoane

0 318

Cercetări ale polițiștilor rutieri pentru a stabili cauzele exacte a mai multor accidente rutiere. Un bărbat de 44 de ani și unul de 35 de ani au suferit răni majore.

La data de 9 noiembrie a.c., pe șosele județului Cluj s-au înregistrat trei accidente rutiere.

Astfel, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Turda,  Biroul Rutier, au fost sesizaţi, în jurul orei 3:00 cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Calea Victoriei.

La faţa locului a fost identificat un bărbat de 23 de ani, din Câmpia Turzii. Acesta era la volanul unui autoturism care se afla în afara părţii carosabile, oprit într-o ţeavă de furnizare a gazelor naturale.

Cel în cauză a refuzat să fie transportat la spital pentru investigaţii medicale suplimentare. Bărbatul nu nu se afla sub influența alcoolului.

La solicitarea documentelor de identitate şi ale autoturismului, conducătorul auto nu a fost coerent, motiv pentru care a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru a se stabili dacă acesta se afla sub influența  substanţelor cu efecte psihoactive.

La aceeași dată în jurul orei 21:00, pe strada Aurel Vlaicu, din Cluj-Napoca a avut loc un alt accident rutier soldat cu avarierea unui autovehicul și rănirea unei persoane.

După primele verificări s-a ajuns la concluzia că un bărbat, de 49 de ani, din Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Aurel Vlaicu, nu s-ar fi asigurat corespunzător la schimbarea benzilor de circulaţie, intrând în coliziune cu parapetul din beton care desparte sensurile de mers.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a unui bărbat, de 35 de ani, din Săcele, judeţul Braşov, pasager în autovehicul.

De asemenea, în jurul orei 22:00, un bărbat, de 44 de ani, din Poiana Horea, aflându-se la volanul unui  autoturism pe DN1R, în afara localităţii Poiana Horea, comuna Beliş, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune cu un copac de pe marginea părţii carosabile. Accidentul s-a produs pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, într-o curbă deosebit de periculoasă la stânga.

Accidentul s-a soldat cu rănirea gravă a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru îngrjiri medicale.

În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-au produs accidentele şi pentru luarea măsurilor legale care se impun.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.