Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei adolescenți răniți după ce s-au răsturnat cu mașina în albia râului

0 521

Trei tineri au ajuns noaptea trecută la spital, în urma unui accident de circulație ce a avut loc pe un drum forestier din Bistrița-Năsăud. Șoferul mașinii a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a ajuns în albia râului Gersa.

Polițiștii din cadrul Secției 6 Poliție Rurală Năsăud, au intervenit noaptea trecută la un eveniment semnalat pe drumul forestier Gersa II.

”Un tânăr de 20 de ani din Rebrișoara, în timp ce conducea un autoturism de teren, a părăsit drumul forestier pe care se deplasa și s-a răsturnat în albia râului Gersa”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Bistrița-Năsăud.

În urma accidentului, a rezultat rănirea a doi tineri de 17 ani și a unui tânăr de 19 ani, toți din Rebrișoara, fiind necesar transportul acestora la spital.

”Patru tineri s-au autoevacuat din autoturism, iar un băiat în vârstă de 17 ani a rămas blocat pe bancheta din spate a autoturismului ajuns în albia râului Gersa, la o diferență de nivel față de partea carosabilă de aproximativ 5 m. Victima prezenta fractură la nivelul unui membru inferior și a fost extrasă de către pompierii năsăudeni și predată echipajului de terapie intensivă mobilă SMURD. Alți doi tineri în vârstă de aproximativ 17 ani au fost preluați de echipaje SMURD și SAJ BN cu traumatism toracic respectiv luxație membru superior și evacuați spre spital. Celelalte două persoane implicate în accident au refuzat transportul la spital”, informează ISU Bistrița-Năsăud.

Conducatorul autoturismului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit un dosar de cercetare penală cu privire la infracțiunea de vătămare corporală din culpă, urmând documentarea faptei.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More