Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei ambulanțe noi SMURD tip B2 pentru echipajele de prim-ajutor ale ISU Cluj

0 658

Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Cluj va primi în dotare trei ambulanțe SMURD noi, de tip B2, pentru echipajele de acordare a primului ajutor. Anunțul a fost făcut azi de inspectorul șef al ISU Cluj, general de brigadă Ion Moldovan, în cadrul unei conferințe de presă ce a avut lo la sediul Inspectoratului.

Cele trei ambulanțe fac parte din primul lot de astfel de autospeciale ce vor intra în dotarea ISU Cluj prin proiectul ”Multirisc modul I”, finanțat prin Fondul de Coeziune prin ”Programul Operațional Infrastructură Mare” POIM.

Șeful ISU Cluj, Ion Moldovan, a declarat în cadrul conferinței de presă faptul că cele trei ambulanțe vor intra în dotarea subunităților din Cluj-Napoca, Turda și Huedin.

”Este îmbucurător faptul că, în cadrul aceluiași proiect, Serviciul de Ambulanță Județean Cluj primește 12 ambulanțe noi, unde, de asemenea, exista o nevoie foarte mare pentru acestea. Ne punem speranța ca prin intermediul Programului Operațional de Infrastructură Mare POIM să fie reînnoit tot parcul auto al unității până în 2020”, spune Ion Moldovan.

Prețul unei ambulanțe de tip B este de 120.000 de euro, în timp ce prețul unei ambulanțe de tip C este de 170.000 de euro, cu tot ceea ce înseamnă echipare tehnică medicală.

În prezent, parcul auto al ISU Cluj are în dotare la Cluj-Napoca 10 ambulanțe de tip b, două de tip C și una specială de neonatologie.

Tot Ion Moldovan spune că la începutul anului viitor ISU Cluj va primi o nouă ambulanță de tip B, pusă la dispoziție de Primăria Cluj-Napoca, iar o autospecială identică va fi dată în folosință și pentru stația din Florești, achiziționată din fondurile primăriei locale.

Mai mult, cu ajutorul Asociației Beard Brothers și în colaborare cu Delta Med, alte două ambulanțe vor fi donate către ISU Cluj, una de tip B și alta de tip C, în urma campaniei desfășurate pe parcursul acestui an.

ion moldovan isu cluj

”În Cluj-Napoca avem doar două ambulanțe de tip C, cu medic, personalul medical venind de la Unitatea de Primiri Urgențe. O altă ambulanță de tip C mai este la Turda”, a mai declarat Ion Moldovan.

Șeful ISU Cluj speră ca în viitorul apropiat alte două zone importante ale județului să fie dotate cu substații SMURD. Este vorba despre Gherla și Chinteni.

”Am primit sprijinul și am găsit deschidere din partea autorităților locale din municipiul Gherla pentru a deschide acolo o stație SMURD.  Acest lucru însemnă că vom putea răspunde mai repede accidentelor ce au loc pe centura ocolitoare a localității sau în comunitățile din apropiere, unde intervin acum forțele din Detașamentul de Pompieri Dej. Suntem în discuții avansate cu autoritățile locale din comuna Chinteni, pentru a operaționaliza un punct de lucru la ieșirea din localitate înspre Vultureni. Astfel, se va reduce timpul de răspuns cu ceea ce însemnă distanța parcursă de autospeciale din municipiul Cluj-Napoca până la ieșirea din localitatea Chinteni”, a mai spus șeful ISU Cluj. 

Acesta a lăudat Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Gherla, despre care a spus că este foarte bine dotat, atât în ceea ce privește tehnica de intervenție, numărul mare de autospeciale, cât și faptul că este asigurat de către autoritățile locale un număr mare de angajați permanenți care să intervină la situațiile de urgență.

La finalul conferinței de presă, jurnaliștilor le-a fost prezentat și dispeceratul comun ISU-SAJ, aflat la sediul Inspectoratului: ”Noile spații amenajate prin proiectul Consiliului Județean pentru dispeceratul comun ISU-SAJ, oferă condiții propice dispecerilor responsabili pentru gestionarea urgențelor medicale și celor din sfera situațiilor de urgență. Dispeceratul integrat funcționează în aceste spații de mai bine de un an și rezultatele condițiilor oferite dispecerilor încep să se simtă în activitatea acestora”.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More