Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei cadre medicale din Dej infectate cu COVID-19. Totalul național se apropie de o mie

0 3.230

O asistentă și două infirmiere, angajate ale Spitalului Municipal Dej, au fost confirmate ca fiind infectate cu COVID-19, după ce au intrat în contact cu pacienți infectați.

Managerul Spitalului Municipal Dej, dr. Mihai Pandrea a confirmat faptul că cele trei angajate sunt internate în clinici specializate care tratează cazuri de COVID-19 din Cluj-Napoca, starea acestora de sănătate fiind una bună.

Este vorba despre o asistentă de pe Secția de Interne, care ar fi intrat în contact săptămâna trecută cu o pacientă de 81 de ani internată în respectiva secție, pacientă care a manifestat simptome și a fost ulterior confirmată. Imediat s-au făcut teste și personalului medical care a intrat în contact cu pacienta, iar pentru una dintre asistente rezultatul a fost pozitiv.

În ceea ce le privește pe cele două infirmiere confirmate, din cadrul Compartimentului de Boli Infecțioase, acestea au stat izolate 14 zile, după ce la finalul lunii martie au intrat în contact cu două paciente, mamă și fiică, din Cetan, care fuseseră internate în spitalul dejean.

Contactul a fost unul prelungit, de mai multe zile, abia după 4 zile de la internare fiind efectuat testul pentru noul coronavirus pentru cele două paciente, în momentul în care medicul Laura Coman și-a dat seama că acestea manifestă simptome specifice. Testele au ieșit pozitive în ambele cazuri, iar întreg personalul secției a fost testat. Inițial, toate testele făcute asistentelor și infirmierelor au ieșit negative, acestea fiind totuși izolate pentru 14 zile.

La finalul perioadei de izolare, s-au efectuat din nou teste pentru personalul medical, două dintre acestea ieșind pozitive în cazul a două infirmiere.

Conform managerului Spitalului Municipal Dej, de la începutul epidemiei și până în acest moment s-au efectuat aproximativ 70 de teste în unitatea medicală dejeană asupra personalului angajat care ar fi intrat în contact cu pacienți internați care au fost ulteriori confirmați cu COVID-19. Din aceste teste, până în acest moment doar 3 au ieșit pozitive.

La nivel național, numărul cazurilor de personal medical infectat cu noul coronavirus a ajuns la 981, conform raportărilor primite de către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu.

Raportare pe județe:

Alba total 18
Arad total 53
București total 131
Bacău total 5
Bihor total 2
Bistrița-Năsăud total 5
Brăila total 1
Botoșani total 9
Brașov total 27
Cluj total 15
Caraș-Severin total 1
Constanța total 2
Covasna total 9
Dâmbovița total 3
Dolj total 1
Galați total 34
Giurgiu total 10
Hunedoara total 37
Harghita total 1
Ilfov total 2
Ialomița total 1
Iași total 13
Mehedinți total 3
Neamț total 8
Prahova total 1
Sibiu total 11
Satu Mare total 2
Suceava total 462
Timiș total 31
Teleorman total 15
Vâlcea total 1
Vrancea total 67

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More