Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei CRANII și frunzele de coca au decis: BRAZILIA, câștigătoarea Campionatului Mondial 2014!

0 19

Brazilia CM2014

Şamanii peruani au prezis că Brazilia va câştiga Cupa Mondială, urmând să învingă Argentina în finală, după un ritual cu frunze de coca, cranii şi fotografii ale vedetelor.

„Am avut o viziune şi această Cupă Mondială va rămâne în America de Sud. Finala Cupei Mondiale se va disputa între Argentina şi Brazilia şi va fi câştigată de Brazilia. Am văzut pe altarul mistic culoarea albastră (Argentina) şi galbenă (Brazilia). Cele două culori s-au amestecat şi câştigătoare va fi Brazilia”, a declarat Juan Osco, cunoscut drept „Şamanul din Anzi”.

Şamanii din trei regiuni din Peru şi-au concentrat forţele la stadionul Naţional din Lima într-un ritual în care i-au invocat pe brazilianul Neymar, argentinianul Lionel Messi, chilianul Alexis Sanchez, portughezul Cristiano Ronaldo şi alţi mari jucători.

„Este o finală de vis, o puternică forţă pe care am simţit-o, Brazilia va pune capăt blestemului de pe Maracana – victoria Uruguayului la Cupa Mondială din 1950 în faţa Braziliei – şi-l va uita odată pentru totdeauna”, a mai spus Osco, care a menţionat că Spania va ajunge în semifinale.

La rândul său, şamanul Julio Huaylas din Trujillo, agitând trei cranii, a prezis că selecţionata statului Chile, aflată în grupa B cu Spania, Olanda şi Australia, va fi surpriza turneului şi va ajunge în semifinale. Cele trei cranii reprezintă vitalitatea, sănătatea şi lupta jucătorilor care vor evolua la Cupa Mondială, potrivit MEDIAFAX.

foto: machteamsoft.ro

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.