Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei deţinuţi au murit şi doi sunt grav răniţi la Penitenciarul Satu Mare

0 216

Un incendiu a izbucnit, miercuri seară, la Penitenciarul Satu Mare, fiind înregistrate cinci victime. Trei deţinuţi au murit şi doi sunt în stare gravă. Administraţia Naţională a Penitenciarelor a anunţat, miercuri seară, că incendiul de la Penitenciarul Satu Mare a fost rezultatul unui protest spontan într-o cameră de deţinere cu zece persoane. Incendiul a fost provocat imediat după apelul de seară, la care deţinuţii nu au prezentat nemulţumiri. Toată secţia de deţinere a fost evacuată din cauza fumului dens.

”Vă informăm că, la nivelul Penitenciarului Satu Mare, a fost înregistrat decesul a trei persoane private de libertate, urmare incendierii voluntare a unei camere de deţinere. Pentru lichidarea incendiului, rezultat al unui protest spontan iniţiat de zece persoane private de libertate cazate în aceeaşi cameră de deţinere, a fost solicitat, de îndată, sprijinul echipajelor ISU. Totodată, la faţa locului s-au deplasat şi echipaje ale SMURD, în vederea acordării primului ajutor persoanelor implicate”, a transmis, miercuri seară, Administraţia Naţională a Penitenciarelor. 

Potrivit ANP, în ciuda intervenţiei prompte, incidentul s-a soldat cu decesul a trei persoane private de libertate, în prezent acordându-se îngrijiri medicale pentru două dintre acestea.

”Celelalte cinci persoane cazate în aceeaşi cameră de deţinere se află în afara oricărui pericol. În vederea prevenirii oricăror situaţii de risc generate de fumul degajat, întreaga secţie de deţinere a fost evacuată. Subliniem că nu a fost necesară acordarea de prim ajutor persoanelor cazate pe celelalte secţii de deţinere, starea de spirit în rândul acestora fiind corespunzătoare. De asemenea, nu au rezultat vătămări ale poliţiştilor de penitenciare aflaţi în serviciu”, a mai transmis ANP.

Incidentul a fost notificat judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în prezent desfăşurându-se demersuri în vederea sesizării unităţii de parchet responsabile.

”Cauzele şi împrejurările producerii incidentului vor putea fi stabilite, cu exactitate, de organele judiciare abilitate în efectuarea cercetărilor.  Subliniem că incendiul s-a produs imediat ulterior efectuării apelului de seară, procedură în cadrul căreia persoanele private de libertate implicate nu au invocat nemulţumiri”, se mai arată în comunicatul de presă.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More