Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei militari ai Batalionului 811 Infanterie Dej, răniți în misiune în Afganistan

0 45

Trei militari români, care fac parte din Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei „Dragonii Transilvani” Dej, au fost răniți ușor duminică dimineața în urma exploziei unei maşini-capcană.

Atacul cu mașina-capcană a avut loc în timp ce militarii români executau o misiune de patrulare în aria de responsabilitate, la aproximativ opt kilometri nord de Baza militară de la Kandahar.

În urma atacului, locotenentul Adrian Ciprian Iriciuc, caporalul clasa a III-a Sergiu Andrei Lineschi şi caporalul clasa a III-a Ion Ichim au fost răniţi uşor. Acestora li s-a acordat primul ajutor la faţa locului şi au fost transportaţi la spitalul bazei militare din Kandahar, unde se află internaţi în stare stabilă, în afara oricărui pericol. Caporalul clasa a III-a Ion Ichim a fost externat din spitalul bazei militare din Kandahar şi s-a întors la unitatea sa.

Cei trei militari nu sunt din Dej, dar fac parte din Batalionul 811 Infanterie Protecţia Forţei „Dragonii Transilvani”. Locotenentul Adrian Ciprian Iriciuc şi caporalul clasa a III-a Sergiu Andrei Lineschi se află la a doua misiune în Afganistan, iar caporalul clasa a III-a Ion Ichim, la prima misiune într-un teatru de operaţii.

Conducerea Ministerului Apărării Naţionale urmăreşte cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarilor răniţi și le transmite multă sănătate.

Get real time updates directly on you device, subscribe now.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.