Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei morți și 15 răniți pe DN2, după impactul dintre un microbuz și un autoturism – FOTO/VIDEO

0 31

Un accident rutier s-a petrecut sâmbătă dimineață pe DN2, în apropierea localității Șindrilița, în urma coliziunii între un microbuz cu călători și un alt autovehicul. Potrivit primelor informații, autoturismul ar fi pătruns pe contrasens pentru a încerca o depășire și s-a izbit frontal de microbuz.

La fața locului s-au deplasat patru ambulanțe SMURD și un echipaj de descarcerare al ISU pentru scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate.

Persoanele rănite în urma accidentului de pe DN 2 sunt transportate cu ambulanțe spre spitale, au anunțat oficiali ai ISU București.

„Avem 18 persoane victime din care trei au murit, 15 sunt transportate la spital. Cinci sunt duse cu SMURD, restul și cu serviciul de ambulanță”, au anunțat sursele citate.

Alte două persoane au fost duse cu mașinile SAJ Ialomița la Floreasca, trei cu SMURD (două la Floreasca și una la spitalul Elias) și o persoană este transportată tot la Floreasca de mașina medicului de urgență de la Floreasca.

Cercetările au arătat că în autoturism a fost doar șoferul, iar în microbuz erau 17 persoane.

Alte trei victime sunt în evaluare medicală, urmând să se hotărască dacă se impune sau nu transportarea la o unitate spitalicească.

Cele trei persoane decedate sunt două femei și un bărbat.

Potrivit ISU București, șase persoane au fost duse la spital de către mașinile SABIF, fiind distribuite două la spitalul Sf. Ioan, două la spitalul Floreasca, două la Pantelimon.

Persoanele rănite în urma accidentului petrecut sâmbătă dimineață pe DN 2 sunt transportate la spital, până în prezent fiind duse 12 victime, au anunțat oficiali ai ISU București.

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More