Someșeanul.ro
Stiri de pe Valea Somesului

Trei persoane au ajuns la spital în urma unui accident la ieșire din Șimleu Silvaniei

0 431

Un accident de circulație, în care au fost implicate două autoturisme, s-a petrecut duminică la amiază la ieșire din localitatea sălăjeană Șimleu Silvaniei.

Accidentul a avut loc în jurul orei 11:50, la ieșire din Șimleu Silvaniei spre Nușfalău.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență al județului Sălaj, în accident au fost implicate două autoturisme. În urma accidentului s-au înregistrat trei victime, transmit reprezentanții ISU.

Cele trei persoane rănite au fost preluate de echipaje ale Ambulanței și SMURD și transportate la spitalul din Șimleu Silvaniei, pentru îngrijiri medicale suplimentare.

“Duminică, 20 ianuarie, în jurul orei 12.00, un tânăr de 31 de ani, din Șimleu Silvaniei, conducea autoturismul pe Drumul National 1H, iar între localitățile Șimleu Silvaniei și Nușfalău a efectuat virajul la stânga, pentru a intra într-o stație peco, și, din cauza neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula pe drumul prioritar, condus de un bărbat de 42 de ani. În urma impactului, șoferul din Șimleu, pasagerul acestuia și pasagera din autoturismul care circula regulamentar au fost răniți și transportați la spital. Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate toate împrejurările care au dus la producerea acestui accident”, a declarat Maria Cristea, purtător de cuvânt al IPJ Sălaj.

loading...

Primește notificări în timp real pe dispozitivul tău, abonează-te acum.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More